Acasă Actualitate Soferite sucevene baute la volan, depistate de politisti

Soferite sucevene baute la volan, depistate de politisti


Intră acum și în grupul de

Două șoferițe, una din Fălticeni, iar alta din Bogdănești, s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii le-au prins în trafic după ce au consumat băuturi alcoolice.

SEF POLITIE - ALCOOLTEST



În primul caz, cel al șoferiței din Fălticeni, polițiștii au prins-o, duminică, în jurul orei 15.08, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava. Femeia, în vârstă de 44 de ani avea 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cel de-al doilea caz, polițiștii au prins-o pe o tânără de 19 ani din Bogdănești, tot duminică, în jurul orei 18.50, pe raza localității, având 0,41 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Cele două șoferițe au fost conduse la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, lor fiindu-le întocmite dosare penale ce vor fi soluționate procedural.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version