Un sofer si un biciclist, beti, implicati intr-un accident rutier la Rasca


Intră acum și în grupul de

Un biciclist aflat sub influența alcoolului a fost accidentat de un autoturism după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, șoferul implicat părăsind imediat locul accidentului.

biciclist

Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă seara, în jurul orei 22.35, polițiștii fălticeneni au fost informați despre producerea unui accident pe D.J. 155 A, în localitatea Râșca. Ajunși la locul evenimentului rutier, polițiștii au constatat că biciclistul, un bărbat de 27 de ani, din comuna Râșca, s-a dezechilibrat, a căzut pe partea carosabilă și a fost acroșat de un autovehicul care se deplasa în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, tânărul de pe bicicletă a fost rănit ușor.

Agenții de poliție l-au pus pe bicilist să sufle în alcooltest, ocazie cu care au aflat că acesta avea 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au aflat că mașina implicată în accident îi aparține unui bărbat de 36 de ani, din comuna Mălini, dar care locuiește în Râșca, la soacra sa, fără forme legale.

Ulterior, polițiștii l-au găsit pe șofer, iar în urma testării cu etilotestul rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Atât șoferul, cât și biciclistul sunt vinovați de producerea accidentului, în cauză fiind întocmit un dosar penal.

 


Intră acum și în grupul de