Romanian International Bank are Sucursala la Suceava


Intră acum și în grupul de

Evenimentul s-a bucurat de prezenta actionarului principal al bancii, Daniel Roberts, alaturi de care s-a aflat familia, fiica si sotia, aceasta din urma venind de la Los Angeles special pentru inaugurarea Sucursalei de la Suceava. „Deschiderea unei sucursale al Suceava e ca o innobilare a RIB pentru ca Suceava are o importanta foarte mare ca fosta cetate de scaun. A deschide o sucursala intr-un asemenea loc e de bun augur pentru banca noastra”, a declarat Florina Roberts. Daniel Roberts a tinut sa aduca aprecieri colectivului care va activa la Sucursala Suceava a RIB in opinia lui capitalul uman fiind mai important decit cel financiar. Asta nu inainte de a lauda zona. „N-am vazut o zona mai frumoasa decit Bucovina”, a spus actionarul principal al RIB. Prezent la Suceava, vicepresedintele Consiliului de Administratie al RIB, Ion Ghica, a spus ca strategia bancii nu este orientata in primul rind spre volum ci mai ale spre calitate si ca RIB se adreseaza indeosebi populatiei si IMM-urilor. Ghica a precizat ca RIB ofera toata gama de produse bancare li ca valorile pe care isi fundamenteaza deciziile sunt transparenta, corectitudinea, deschiderea fata de clienti si rapiditatea satisfacerii exigentei acestora. Gazda evenimentului a fost tinara directoare a sucursalei Sanda Cainari. „Vom incerca sa servim clientii la cele mai inalte standarde de calitate si sa avem o colaborare cit mai buna”, a spus Cainari. RIB mai are in tara inca 11 sucursale din care 6 in Bucuresti.


Intră acum și în grupul de