Un taximetrist din Suceava a cazut victima unor tineri beti in a doua noapte de Craciun

Un șofer al unui taxi din Suceava a fost agresat, iar mașina a fost distrusă de patru tineri beți, clienți ai taximetristului, în a doua noapte de Crăciun, în jurul orei trei dimineața.

taxi

Potrivit IPJ Suceava, pe 26 decembrie, la ora 03.30, taximetristul în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava a primit prin dispecerat o comandă în zona localității Sf. Ilie din comuna Șcheia.

Ajuns la locul anunțat prin stație, în mașină s-au urcat patru tineri beți, care pe fondul unei situații tensionate, l-au lovit. Ulterior, unul dintre agresori a sustras antena stației de emisie recepție de pe cupola autoturismului taxi și a lovit autovehiculul. Astfel, luneta a fost distrusă, parbrizul fisurat, iar cupola și o portieră au fost îndoite.

Polițiștii suceveni au reușit să identifice clientul vinovat de distrugerea taxiului, acesta fiind un tânăr de 27 ani, din municipiul Suceava.

Cercetările în acest caz vor continua în vederea identificării autorilor și pentru recuperarea prejudiciului ce urmează a fi stabilit de firma păgubită, polițiștii întocmind dosar penal pentru furt calificat, lovire sau alte violențe şi distrugere.