Cinci politisti din Moara au fost trimisi in judecata pentru ca au primit mita din partea soferilor pentru a reduce din valoarea amenzilor


Intră acum și în grupul de

Cinci polițiști din cadrul Postului de Poliţia Moara au fost trimiși în judecată marți, 6 ianuarie, de procurorii Parchetului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de libertate, după ce au fost găsiți vinovați în mai multe cazuri de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și complicitate. Polițiștii au primit din partea unor șoferi trași pe dreapta pentru diferite abateri rutiere sume cuprinse între 50 de lei și 200 de lei pentru a închide ochii și pentru a reduce astfel din valoarea amenzilor, trecând pe procesul verbal alte constatări decât cele reale.

politist verificare

Ancheta penală în cazul agenților ALBU VASILE ROMICĂ, NASTASIEA VLAD, ŞTEFANOVICI CRISTIAN, POPOVICI VASILE și MARŢINCU GABRIEL CONSTANTIN a ajuns la final, dosarul polițiștilor ajungând spre soluţionare Tribunalului Suceava.

Agentul Albu Vasile Romică este cercetat pentru 11 infracțiuni de luare de mită, zece infracţiuni de abuz în serviciu şi pentru șase infracţiuni de fals intelectual. De asemenea, Nastasiea Vlad este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual. Cercetați sunt și agenții Ștefanovici Cristian și Popovici Vasile, pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de luare de mită și două infracţiuni de abuz în serviciu. Totodată, Ștefanovici este judecat și pentru fals intelectual, în timp ce colegul său Popovici Vasile este judecat pentru complicitate la fals intelectual. Cel din urmă polișist, Marțincu Gabriel Constantin, este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de abuz în serviciu şi o infracţiune de fals intelectual.

Potrivit actelor de sesizare a instanţei întocmite de procurori, cei cinci polițiști au aplicat șoferilor trași pe dreapta sancțiuni mult mai mici decât cele care ar fi trebuit să le primească, trecând pe procesul verbal abateri precum nepurtarea centurii de siguranță, lipsa documentelor sau nefolosirea luminilor de întâlnire, deși faptele șoferilor erau mult mai grave. Unii dintre cei care ar fi trebuit amendați au depăşit prin încălcarea marcajului continuu, au transportat pe drumurile publice animale fără a avea emise documente sanitar veterinare sau au transportat mai multe persoane decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare. O altă abatere observată de procurori a fost aceea că unul dintre polițiști, deși a constatat  că un șofer este sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a luat măsurile legale referitor la sancţionarea penală sau contravenţională şi mai mult, a inserat menţiuni false în fişa de eveniment şi registrul de evidenţă al unui accident rutier semnalat prin 112.

„Prin faptele lor, de a nu sancţiona, cel mai adesea contra unor sume de bani, faptele contravenţionale pe care le-au constatat, inculpaţii au cauzat o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legitime ale instituţiei pe care o reprezintă, prin ştirbirea încrederii populaţiei în eficienţa şi corectitudinea agenţilor statului în aplicarea normelor de drept”, a susținut Lucian Stănescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Instanţa de judecată este cea care se va pronunța și în cazul confiscării sumelor de bani obținute pe nedrept de polițiști și va dispune anularea proceselor verbale de sancţionare contravenţională întocmite în fals de către inculpaţi.

 

 


Intră acum și în grupul de