Octav Cozminca critica dur actuala putere si vrea alegeri anticipate


Intră acum și în grupul de

Liderul social democrat a spus intr-o conferinta de presa ca „PSD a iesit la bataie” si va accentua criticile la actuala guvernare, intr-o maniera corecta „fara sa cautam nod in papura”. „Nu e nevoie sa cautam. Ei gresesc in fiecare zi, in fiecare ceas, nu avem nici o problema. Din punctul asta de vedere e foarte simplu pentru noi. Ne-au usurat opozitia de o maniera incredibila”, a spus Cozminca. El a tinut sa precizeze ca PSD a evitat doua luni de zile criticile la adresa actualei guvernari, considerind ca este normal sa astepte ca noii guvernanti „sa se aseze pe scaune”. „S-au asezat acuma, chipurile, desi inca numai de asta se ocupa. Practic, ei nu au inteles ce inseamna a guverna o tara”, a spus presedintele executiv al PSD. „Se spune ca exista un fel de guvern, care practic nu a facut nimic economic, in plan social, in plan legislativ. Nu au inaintat nici un proiect de lege semnificativ la Parlament. Parlamentul discuta numai proiectele de legi si ordonantele de urgenta ale Guvernului Nastase. Mai avem treaba o saptamina-doua si le terminam si probabil ca intram in somaj”, a mentionat presedintele executiv al PSD care a aratat ca trebuie adoptate legi necesare pentru integrarea in Uniunea Europeana. „Vom sanctiona aceste gafe, aceste bilbiieli, aceste greseli si in primul rind minciuna. Au pacalit opinia publica, lucrurile sint evident clare. Inclusiv cei care i-au votat sint nemultumiti”, a spus Cozminca. El a apreciat ca actualii guvernanti creeaza probleme in rindul tuturor categoriilor sociale. „Fiecare ministru este in domeniul sau campion in a fi cit mai urit de populatie”, a spus liderul PSD. Cozminca crede ca din cauza conceptiei actuale despre modul de guvernare, „lucrurile sint sortite esecului” si a apreciat ca vor fi organizate alegeri anticipate in toamna acestui an sau in primavara anului 2006. Presedintele executiv al PSD a mai criticat modul in care se fac schimbarile din functii ale unor sefi de institutii prin impartirea intre partide a posturilor de conducere chiar din gradinite, scoli si spitale. „Am facut si noi greseli de genul asta, dar nu am procedat chiar asa. Dimensiunea intrece orice limita. Trec si in protocoalele oficiale cum impart posturile peste lege. Nu poti sa imparti postul daca el a fost ocupat prin concurs si fac presiuni cerindu-le oamenilor demisiile. Este inadmisibil. Au mers atit de departe, eu cred, ca prin protocoale secrete au impartit si locurile care au ramas goale in cimitire”, a spus Cozminca. Presedintele executiv al PSD a criticat si faptul ca actualii guvernanti sint razbunatori, ameninta cu dosare, cercetari si inchisoarea. „In mintea si conceptia lor sintem o tara de hoti, de banditi”, a spus Cozminca aratind ca nu intelege „ce este in mintea lor”. „Macar unul dintre ei nu e mai intelept sa opreasca aceasta nenorocire, acest dezastru”, a mentionat presedintele executiv al PSD. El considera ca „nu este o chestiune de joaca” si ca daca se continua lucrurile in acest mod in tara „se pun mari probleme in realizarea efectiva a integrarii in UE la 1 ianuarie 2007”.

„Asta nu ii va afecta numai pe ei, va afecta intreaga populatie. Ne va afecta pe noi toti”, a spus Cozminca. Potrivit acestuia, actuala putere nu poate sa sustina guvernarea pentru ca „sint pe muchie si in Camera si in Senat”. „Lucrurile nu sint consolidate. Evident ca Basescu, sesizind lucrurile astea, este adeptul cel mai inflacarat al alegerilor anticipate”, a precizat Cozminca. El a spus ca Alianta D.A. spera ca dupa alegerile care vor avea loc pentru desemnarea primarului general al Capitalei sa aiba un ascendent, dar ca, „dupa tot ce au facut pina acum si vor face in continuare pina la alegerile anticipate, nu au sanse in fata noastra, a PSD”. „Avem un obiectiv de acest gen, de a ne pregati pentru alegeri”, a mai spus Cozminca aratind ca actuala coalitie de guvernare e „mai slaba si mai ineficienta decit CDR”.


Intră acum și în grupul de