Protest la organismele internationale impotriva ministrului Justitiei

Parlamentarul social democrat a declarat, intr-o conferinta de presa, ca vineri, ar fi vrut sa fie din nou procuror, pentru a semna alaturi de fostii colegi procurori protestul impotriva ministrului Justitiei. El a spus ca, de luni, impreuna cu ceilalti parlamentari care au fost magistrati, va folosi toate mijloacele, sesizind organismele internationale, in special cele europene, „pentru o situatie care totusi nu a mai existat in Romania”. Ponta a precizat ca a fost procuror atit sub guvernare PDSR, CDR si PSD, nu a fost atunci multumit cum mergea Justitia, precizind insa ca „nu a simtit niciodata o asemenea presiune politica cum se simte in aceste zile cu un ministru care provine din rindul magistratilor, a fost eliminat de acolo si acum s-a hotarit sa-si plateasca toate politele impotriva procurorilor si judecatorilor”.

„In mod sigur, de luni gasim calea sa sesizam toate institutiile europene asupra unui razboi pornit de ministrul Justitiei impotriva magistratilor si vrem sa fie cit mai putin politizat acest demers al nostru, dar sa fie din partea unor oameni care, asa cum sint si eu, ne-am format in magistratura si care doream ca magistratura sa scape o data pentru totdeauna de talpa grea a unui ministru care a venit sa se razbune pentru vechile lupte pe care le-a avut”, a spus Ponta.

Deputatul PSD a recunoscut ca si PSD a facut greseli in acest domeniu, dar ca ulterior a fost numit un nou ministru, Cristian Diaconescu, si ca acesta a reusit inchiderea Capitolului Justitie si Afaceri Interne cu Uniunea Europeana, prin asumarea unor obligatii.

„In masura in care, in acest moment, in 2005, cind ideea unei justitii independente e unanim acceptata, daca nu si unanim apreciata, sa vad ca toti procurorii dintr-o institutie, absolut toti fara nici o exceptie, semneaza un protest impotriva ministrului, eu cred ca au dreptate magistratii si nu ministrul”, a spus Ponta. El a subliniat ca ministrul Justitiei al Romaniei, tara care va intra in 2007 in UE nu trebuie sa aiba conflicte cu magistratii ci trebuie sa vada de o buna administrare a Justitiei. „Avem o justitie condusa de Consiliul Superior al Magistraturii si nu cred ca reintoarcearea la vechile obiceiuri, si din vremea guvernarii noastre si din celelalte guvernari, trebuie sa fie acceptate pentru ca asa s-a mai intimplat. E vorba sa mergem inainte si nu putem intra in Uniunea Europeana cu o Justitie in care doamna Macovei isi plateste politele personale din vremea cind era procuror si le face plingeri penale magistratilor si ii preseaza in toate felurile”, a mai spus Victor Ponta. El a apreciat ca in acest sens trebuie sa se manifeste si Asociatia Magistratilor asa cum s-a manifestat impotriva ministrilor PSD cind acestia au gresit.