Mihai Eminescu, celebrat la Cernauti de o delegatie a Universitatii “Stefan cel Mare” din Suceava

La Cernăuţi, au avut loc, joi, 15 ianuarie 2015, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu o serie de manifestări, precum depunerea de flori la bustul poetului din curtea casei lui Aron Pumnul, Te Deum-ul din Catedrala Pogorârea Sfântului Duh, vernisajul unei expoziţii de documente din fondurile Arhivei Regionale despre anii de formare ai lui Eminescu la Cernăuţi, lansări de volume, înmânarea de diplome din partea Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa” unor personalităţi culturale din regiune ș. a.

A fost prezentă la Cernăuţi şi o delegaţie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, care l-a celebrat la rândul său pe Eminescu, în cadrul unei manifestări ce a avut loc la Biblioteca Ştiinţifică Universală Regională „N. Ivasiuc”, se arată într-un comunicat transmis de USV.

Organizat şi moderat de conf. univ. dr. Sabina Fînaru, lector de limba română la Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, evenimentul s-a bucurat de prezenţa Excelenţei Sale, Doamna Eleonora Moldovan, Consul General al României la Cernăuţi, şi a unui numeros public, alcătuit majoritar din scriitori şi alţi oameni de cultură, elevi şi studenţi din regiune. Evocarea lui Eminescu a evidenţiat atât valoarea estetică a operei eminesciene, cât şi dimensiunea etică exemplară a autorului, puternic implicat în actualitatea timpului său.

Sursa citată precizează că manifestarea a prilejuit şi prezentarea unei expoziţii cuprinzând 29 de volume de şi despre Eminescu, împrumutate din depozitul Bibliotecii USV şi aduse special de la Suceava pentru această ocazie. Selectate de către Stela Purici, Şefa Compartimentului Comunicarea Colecţiilor, volumele au fost prezentate de prof. univ. dr. Rodica Nagy, Directoarea Bibliotecii.

În cadrul aceleiaşi manifestări, s-a făcut o expunere a activităţii ştiinţifice şi literare de la Suceava şi s-au donat cărţi şi reviste Bibliotecii „N. Ivasiuc” şi Lectoratului de limba română din Cernăuţi. Conf. univ. dr. Luminiţa Turcu, Decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la USV, a prezentat revista Meridian Critic, ce apare la Editura Universităţii din Suceava; conf. univ. dr. Claudia Costin, Directorul Departamentului de Limba şi Literatura Română şi Ştiinţele Comunicării, a vorbit despre trei volume recente, publicate de cadre universitare sucevene: e vorba de lucrările lui Mircea A. Diaconu, Firul Ariadnei, respectiv Înainte şi după dezmembrarea lui Orfeu, şi de cea a Danielei Petroşel, Era maşinii, toate apărute la editura Tracus Arte; iar asist. univ. dr. Gina Puică a prezentat volumul Sabinei Fînaru Translucidităţi, apărut la editura Paralela 45.

Grupul de la USV s-a întors acasă încântat şi impresionat de vitalitatea prezenţei peste timp a lui Eminescu la Cernăuţi, se mai menţionează în comunicatul USV.