Lucian Harsovschi este, de azi, noul viceprimar al Sucevei

Noul viceprimar al municipiului Suceava ales în urmă cu mai bine de două săptămâni de Consiliul Local, Lucian Harşovschi, a fost informat, luni, de către secretarul Consiliului Local Suceava, Ioan Ciutac, că poate să îşi preia funcţia, după ce s-a constatat că fostul viceprimar Gavril Vîrvara, a luat act de înlocuire.

Harşovschi urmează să preia un alt birou din cadrul Primăriei Suceava, în condiţiile în care viceprimarul înlocuit nu a predat biroul pe care l-a folosit.

Amintim că Gavril Vîrvara a fost înlocuit din funcţie în data de 16 ianuarie 2015, prin hotărâre a Consiliului Local Suceava, el fiind la acea dată în concediu.

După ce i s-a adus la cunoştinţă, telefonic, că a fost înlocuit din funcţie, Vîrvara a transmis secretarului Consiliului Local Suceava, Ioan Ciutac, că doreşte ca hotărârea de înlocuire să-i fie comunicată prin poştă.

 În aceste condiţii, secretarul CL Suceava a transmis hotărârea prin intermediul poştei, iar luni a primit confirmarea transmiterii poştale, dar fără semnătura destinatarului.

Ioan Ciutac a declarat  însă că viceprimarul înlocuit şi consilierii locali PSD au depus, luni, o plângere prealabilă la secretariatului Consiliului Local prin care contestă legalitatea hotărârii de înlocuire, ceea ce înseamnă că Vîrvara a luat act de hotărârea de înlocuire.

În contestaţie se menţionează că hotărârea de schimbare a viceprimarului PSD este nelegală întrucât a fost votată şi de consilierul local Harşovschi, care ar fi avut un interes patrimonial, pentru că a fost ales apoi viceprimar, că hotărârea a fost adoptată într-o şedinţă extraordinară şi că înlocuirea din funcţie nu a fost motivată în drept şi în fapt.

 „Această plângere va fi supusă atenţiei Consiliului local în prima şedinţă, din 26 februarie”, a spus Ciutac.

lucian harsovschi (2)

Consiliul Local Suceava a decis, în 16 ianuarie, cu 14 voturi ”pentru”, demiterea viceprimarului PSD Gavril Vârvara, în lipsa grupului consilierilor PSD, care au părăsit şedinţa.

Ulterior, singura propunere pentru locul de viceprimar vacantat a fost cea a grupului PNL, consilierul local Lucian Harşovschi, fost viceprimar în mandatul 2008-2012.

El a fost votat de toţi cei 14 consilieri locali prezenţi.

Primarul Ion Lungu a mulţumit în şedinţă viceprimarului PSD Gavril Vârvara pentru activitatea depusă, menţionând că nu e o tragedie că s-a schimbat majoritatea.

“Cred că nu e nicio tragedie că se schimbă o majoritate. Să avem maturitate, că mai avem un an de lucrat. Noua majoritate să fie una funcţională, să putem face ce am promis sucevenilor. Asta e democraţia, nu trebuie să fie o tragedie”, a afirmat Ion Lungu.

Noul viceprimar a spus că îşi propune o mai bună gestionare a lucrurilor în municipiu şi că mizează pe experienţa de viceprimar acumulată în mandatul 2008-2012.

Grupul liberal a pierdut majoritatea în Consiliul Local Suceava după ce mai mulţi consilieri locali liberali au demisionat din partid şi s-au declarat independenţi, în baza OUG 55/2014, iar trei dintre aceştia au votat, vineri, alături de liberali.

La  acea dată, primarul Ion Lungu, demisionar din PDL, a fost acuzat de liderii liberali că face jocurile PSD şi că a creat o majoritate în jurul PSD.

Grupul liberal a mai încercat în toamna anului trecut să îl destituie din funcţie pe viceprimarul PSD, dar fără succes, în condiţiile în care nu avea majoritate.