Patru persoane trimise in judecata dupa ce au navalit in curtea unor persoane din satul Mironu


Intră acum și în grupul de

Procurorii suceveni au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru persoane care au năvălit la sfârșitul lunii august în curtea unor persoane din satul Mironu.

lovire cu bata

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorul Maria Cristina Ciornei, a informat că au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Ţucă Ilie Vasile, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi a infracţiunii de violare de domiciliu, precum şi a inculpaţilor Ţucă Dumitru, Ţucă Vasile şi Ţucă Eleonora, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

Sursa citată a arătat că la data de 31 august 2014 inculpatul Ţucă Ilie Vasile a pătruns fără drept în curtea imobilului persoanei vătămate P.N., situat pe raza satului Mironu, judeţul Suceava, şi totodată a refuzat să părăsească curtea acelui imobil la solicitarea expresă a persoanei vătămate.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, în timp ce se afla în curtea imobilului persoanei vătămate, Ţucă Ilie Vasile a exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată, cu un corp contondent dur, în zone vitale, asupra persoanei vătămate P.A.. În acest fel, bărbatul i-a produs victimei diferite leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Totodată, bărbatul a lovit și o altă persoană cu un corp contondent dur, asupra persoanei P.G., fapt ce a dus la producerea unor leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Celelalte trei persoane trimise în judecată, Ţucă Dumitru, Ţucă Vasile şi Ţucă Eleonora au pătruns fără drept în curtea persoanei şi au refuzat să părăsească curtea imobilului, au susținut procurorii suceveni.

Dosarul va fi soluționat de Tribunalul Suceava.


Intră acum și în grupul de