Intră acum și în grupul de
Ultimul care a anunţat că va candida, Dorel Petru Crăciun, fost deputat PSD, a făcut-o in cadrul Biroului Executiv al partidului, la şedinţă fiind prezent şi preşedintele partidului Adrian Năstase, spunand că doreşte ca PSD „să-şi regăsească forţaâ€.
„Văd in sală oameni deosebiţi, profesionişti o adevărată elită a judeţului Suceava. Aceşti oameni, o parte au fost inlocuiţi din funcţie, iar o parte sint ameninţaţi cu demiterea, cred că e momentul să fim alături de colegii noştri şi să formăm o echipă puternicăâ€, a mai spus Crăciun.
La rindul său, Mihai Vitcu, fostul inspector general al IŞJ Suceava, a criticat implicarea mult prea mare a centrului in viaţa organizaţiei judeţene şi a anunţat că misiunea pe care o vede el pentru viitorul preşedinte este aceea de a valorifica resursele umane autohtone. „La Suceava există suficienţi oameni care să-şi creeze un viitor folositor. Organizaţia Judeţeană a PSD trebuie lăsată să respire prin oamenii săiâ€, a precizat Mihai Vitcu. Gavril Mirza, actualul preşedinte al organizaţiei judeţene al partidului s-a declarat mulţumit de faptul că are contracandidaţi la funcţie in cadrul partidului, insă a lăsat să se inţeleagă că deocamdată nu doreşte „să iasă la bătaie cu declaraţiiâ€, preferind să lase „rezultatele şi faptele de pină acum†să vorbească in locul lui.
Intră acum și în grupul de