Mediul de afaceri sucevean afectat de actiunile de recuperare a debitelor


Intră acum și în grupul de

Pe de altă parte, noua conducere a DGFP Suceava susţine că in privinţa restanţierilor nu va exista regim preferenţial pentru nici un agent economic.

Astfel, finanţiştii trebuie să efectueze deindată poprirea tuturor conturilor debitorilor restanţieri şi simultan la blocarea terţilor dar şi la identificarea bunurilor debitorilor şi aplicarea de sechestre.

„Directorul executiv al Direcţiei este reprezentantul Ministerului de Finanţe in teritoriu şi nu face decat să pună in aplicare nişte ordine primite şi să respecte legea. Pină acum toate ordinele au fost ferme şi imperative şi s-au referit la colectarea cat mai urgentă a obligaţiilor restante la bugetul de stat concomitent cu colectarea obligaţiilor in curs. Doresc să transmit oamenilor de afaceri din judeţ că oricine ar fi la conducerea DGFP Suceava, ca director executiv, nu are de ales. Trebuie să execute intocmai ordinele primite, care se referă in special la incasarea obligaţiilor fiscale uzind de toate metodele legale posibile. Este vorba in principal aici de debite care vin din anii din urmă şi care trebuiau achitate cel mai tarziu la inceputul anului acesta. Şi este puţin probabil ca datorii acumulate in trei ani să fie plătite in cateva zile, acum. Bugetul statului nu este o bancă pe care patronul să o folosească pentru dezvoltarea afacerii sale. Creditele se iau doar de la bănci”, a declarat tranşant directorul DGFP Suceava Liviu Ostafi.

El şi-a exprimat speranţa că agenţii economici vor inţelege că se impune respectarea cu stricteţe a acestor prevederi şi că ordinea va fi instaurată in judeţ

La sfirşitul anului 2004 agenţii economici suceveni aveau debite de 2570 miliarde de lei din care 244 de miliarde de lei reprezentau sume eşalonate la plată, 987 miliarde de lei erau sume de la firme ce sunt in proceduri de lichidare sau faliment, iar restul de aproximativ 1300 de miliarde lei se speră că vor fi recuperate.


Intră acum și în grupul de