Taximetrist atacat cu spray lacrimogen in zona garii din Itcani

Un taximetrist în vârstă de 44 de ani, din Suceava, a rămas fără tableta de pe bordul mașinii după ce a fost atacat cu spray lacrimogen de doi clienți pe care i-a dus în zona gării Iţcani.

taxi

Vineri seara, în jurul orei 22.30, taximetristul a fost solicitat de un tânăr să-l transporte în zona gării Iţcani, după ce, pe traseu va trebui să mai ia o persoană.

Când au ajuns la destinație, șoferul le-a comunicat preţul cursei efectuate, însă în timp ce tânărul care a comandat taxiul se căuta prin buzunar, a scos un spray iritant lacrimogen, pulverizându-l pe fața taximetristului. În acel moment tânărul i-a luat de pe bord tableta în valoare de aproximativ 700 de lei, după care cei doi au fugit.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru tâlhărie, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

 

loading...