Barbat de 43 de ani din Frumosu, retinut dupa ce a fost surprins intretinand relatii sexuale cu un adolescent de 15 ani


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 43 de ani din comuna suceveană Frumosu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, după ce a fost surprins de un echipaj de jandarmi în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un adolescent în vârstă de 15 ani.

Bărbatul este cercetat pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Ionuţ Epureanu.

bani act sexual minor (2)

Potrivit buletinului informativ transmis de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, marţi seară, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie a observat un autoturism staţionat în lunca râului Suceava, în apropierea centralei termice a municipiului Suceava. Apropiindu-se de autovehicul, în vederea efectuării unui control de rutină, jandarmii au depistat în interiorul acestuia un bărbat care întreţinea relaţii sexuale cu un adolescent.

„În urma verificărilor, jandarmii au constatat că bărbatul în cauză este în vârstă de 43 de ani şi că are domiciliul în comuna Frumosu, judeţul Suceava. În seara respectivă, acesta s-a întâlnit cu minorul în vârstă de 15 ani în zona centrală a municipiului Suceava, ambii deplasându-se ulterior cu maşina într-o zonă puţin circulată din apropierea albiei râului Suceava. Aici, după ce i-a oferit minorului suma de 50 de lei, bărbatul a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.

Persoana în cauză a declarat că nu e prima dată când se întâlneşte cu acest adolescent, o faptă similară având loc în ziua de 14 martie, în apartamentul unei cunoştinţe din municipiul Suceava”, a precizat sursa citată.

Bărbatul a fost predat Poliţiei Municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, se mai menţionează în buletinului informativ transmis de IJJ  Suceava.


Intră acum și în grupul de