Incendiu de la un scurtcircuit la un gater din Sadova


Intră acum și în grupul de

Militarii Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, joi dimineaţă, cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală gater, ce aparţine unei societăţi comerciale cu profil de prelucrare a lemnului, din comuna Sadova.

Pompierii militari au fost sprijiniţi de cinci lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate, cu mijloace de primă intervenţie.

incendiu gater

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj.Alin Găleată, incendiul a fost anunţat la ora 9:12, iar la sosirea echipajelor, ardea hala gater, construită din lemn şi acoperită cu tablă, existând pericolul de propagare la un depozit de cherestea, precum şi la casele şi anexele gospodăreşti aflate în imediata apropiere.

   Focul a fost lichidat la ora 10:55.

„Au ars hala gater pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, tâmplărie din lemn, doi metri cubi de cherestea şi instalaţia electrică. Flăcările au degradat mai multe scule şi utilaje folosite pentru prelucrarea lemnului şi circa 250 de metri pătraţi de tablă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs de un motor cu defecţiuni sau suprasolicitat”, a precizat Găleată.

El a menţionat că nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat depozitul de cherestea, o volă, un TAF şi gospodăriile învecinate.


Intră acum și în grupul de