Două gospodării din comuna Rădăşeni, distruse într-un incendiu provocat de un cablu electric defect

Un puternic incendiu izbucnit luni dimineața a afectat două gospodării din comuna Rădăşeni, la fața locului deplasându-se trei autospeciale de pompieri cu o motopompă pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor. De asemenea, pompierii militari au fost sprijiniţi de cinci cetăţeni cu mijloace de primă intervenţie.

Incendiu bogdaneasa falcari ISU pompieri5

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 4:49, fiind observat şi anunţat cu întârziere.

Găleată a precizat că flăcările au izbucnit la o anexă gospodărească şi s-au propagat cu repeziciune, atât din cauza cantităţilor mari de fân şi lemn, cât şi pentru că proprietarul a început întâi să evacueze bunurile materiale şi abia ulterior a sunat la 112.

„La sosirea echipajelor, ardeau un depozit de furaje, ce aparţine lui Mihai B., precum şi acoperişul unei locuinţe, proprietatea Tincuţei A., existând pericolul de propagare la două case învecinate şi trei anexe gospodăreşti. Salvatorii au realizat dispozitive de stingere la anexe şi la casa de locuit, precum şi pentru protecţia construcţiilor învecinate”, a spus Găleată.

În urma incendiului, primului proprietar i-au ars depozitul de furaje şi şura, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, precum şi circa trei tone de fân şi doi metri cubi lemn de foc.

De asemenea, flăcările au mai degradat alţi doi metri cubi lemn de foc, o tonă şi jumătate de fân, o motocositoare, un motofierăstrău, lemn pentru construcţii şi lambriu din plastic.

De la a doua proprietate au ars aproximativ 170 de metri pătraţi din acoperişul casei şi şapte geamuri şi o uşă din tâmplărie PVC. Totodată, s-au degradat alte elemente de tâmplărie din PVC şi din lemn, circa 120 de metri pătraţi de izolaţie din polistiren şi cabluri de instalaţie electrică.

Incendiul a fost lichidat la ora 9:00, pompierii dând drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un scurtcircuit produs de un cablu electric deteriorat.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat animalele şi păsările de curte, cele două case de locuit învecinate şi cele trei anexe gospodăreşti”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj.Alin Găleată.

 

 

loading...