O tânără dializată a fost rănită într-un accident petrecut în localitatea Cornu Luncii

O tânără dializată a fost rănită în urma unui accident petrecut în localitatea suceveană Cornu Luncii, după ce un jeep a intrat în maşina specializată în transportul persoanelor dializate în care pacienta se afla.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că un jeep condus de un bărbat de 57 de ani din municipiul Fălticeni, nu a acordat prioritate în intersecția dintre DN 2 E și DJ 209 A, în comuna Cornu Luncii și a lovit frontal un autoturism specializat în transportul dializaților în care se aflau trei pacienți, condus de un bărbat de 46 de ani din Salcea.

ambulanta2

În urma impactului, una dintre portierele mașinii de transport dializați s-a deschis, iar una dintre paciente, în vârstă de 20 de ani, Cristina Mitrofan, din Cajvana, a căzut din mașină și a fost rănită, fiind suspectă de fractură stern și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Celelalte persoane implicate în accident nu au suferit răni, a spus Epureanu care a menționat că șoferul jeep-ului este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Circulația rutieră în zonă s-a desfășurat, alternativ, pe un sens de mers timp de o oră și jumătate, a mai spus sursa citată.

loading...