Firmele DIASIL si Florconstruct ar putea să se ocupe temporar de salubrizarea menajeră din oraş


Intră acum și în grupul de

Procedurile pentru desemnarea unui nou operator pentru salubrizarea menajeră în municipiu au fost declanşate de Primăria Suceava, care a lansat o licitaţie pentru desemnarea unei firme care să se ocupe temporar de salubrizarea menajeră din oraş, în condiţiile în care contractul multianual cu firma Rosal expiră sâmbătă.

Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, legislaţia în domeniu s-a modificat şi trebuia organizată o nouă licitaţie.

“Din păcate cei de la Rosal ne-au contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar acesta din urmă a spus că va pune în discuţii solicitarea contestatorului de suspendare a procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, deci se poate oricând să apară o hotărâre a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Cei de la Rosal sunt nemulţumiţi că nu le-am prelungit contractul cu încă trei ani şi jumătate. Acest lucru nu este legal, pentru că s-a modificat între timp legea şi n-aş fi semnat în veci acest contract”, a spus Ion Lungu.

tomberon gunoi

Edilul-şef a arătat că până la stabilirea operatorului a fost efectuată o altă licitaţie, pentru un contract temporar, la care au fost invitate 14 firme de salubrizare, dar au fost prezentate doar trei oferte.

Din cele trei oferte înaintate, a fost selectată cea a asocierii între firmele sucevene Florconstruct şi Diasil, cu care ar urma să fie semnat contractul temporar.

Lungu a spus însă că a primit, joi dimineaţa, o adresă din partea Rosal la care a fost anexată şi o decizie a CNSC, nesemnată, prin care este suspendată licitaţia pentru contractul temporar.

El a menţionat că Primăria Suceava nu a primit, oficial, această decizie, emisă în 14 aprilie de CNSC, arătând că dacă o va primi, atunci, pe situaţie de forţă majoră, se va continua contractul cu Rosal.

Primarul a mai spus că dacă CNSC nu a emis însă o asemenea decizie, se va convoca de îndată o şedinţă a Consiliului Local Suceava prin care să fie aprobat contractul temporar cu asocierea Florconstruct şi Diasil.


Intră acum și în grupul de