Suceveni, mare grijă când scoateţi bani de la bancomat! Vezi recomandările polițiștilor

Polițiștii îi atenționează pe suceveni să fie vigilenți atunci când efectuează tranzacții la bancomat și să își ia câteva măsuri minime de protecție.

Potrivit Poliției Județene, în perioadele în care se celebrează evenimente religioase, culturale sau sociale, în zilele libere şi în concedii se înregistrează creşteri ale tranzacţiilor comerciale.

„Pentru ca zilele libere de care beneficiază cetăţenii în perioada minivacanţei de 1 Mai, să fie reuşite, poliţiştii suceveni vă recomandă o serie de măsuri preventive ce trebuie adoptate în contextul dezvoltării unor segmente de infracţionalitate asociate fraudării sistemelor electronice de plată”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJSuceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.

bancomat

Acesta a explicat că skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit.

În acest sens, Poliția Română recomandă cetățenilor, posesori de carduri bancare, să respecte anumite reguli prin care să nu devină victime ale infracțiunilor de tip skimming.

Iată ce prevăd recomandările polițiștilor:

  • Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar!
  • Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon, etc.)
  • Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul!
  • Nu lăsați ca pe nimeni să stea aproape de dumneavoastră atunci când introduceți PIN-ul!
  • Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
  • Posesorii de carduri trebuie să verifice dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reținerea codului PIN introdus.
  • Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
  • Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.

loading...