Acasă Actualitate Femeie de 68 de ani, găsită înecată în pârâul Sadova

Femeie de 68 de ani, găsită înecată în pârâul Sadova


Intră acum și în grupul de

Descoperire macabră la Sadova, acolo unde o femeie în vârstă de 68 de ani a fost găsită înecată, miercuri dimineață, în pârâul din localitate.

parau



Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, miercuri dimineață, printr-un apel la 112, la ora 6:49, cineva a sesizat faptul că este posibil ca o persoană să fie înecată în pârâul Sadova.

Imediat, două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, dintre care unul cu o ambulanţă SMURD, s-au deplasat la faţa locului.

„Într-o zonă unde se afla o punte suspendată, la o diferenţă de nivel faţă de luciul apei de trei metri, s-a găsit trupul unei femei, în vârstă de 68 de ani, care era poziţionat cu faţa în apa adâncă de aproximativ 15 centimetri”, a explicat Găleată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a menționat că militarii au scos trupul femeii, care nu prezenta semne vitale, şi l-au adus pe malul apei. Ulterior, organele abilitate au preluat cadavrul şi urmează să stabilească ora la care a survenit decesul şi cauzele producerii acestuia.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version