Tragedie la Cajvana! Băiețel de opt ani mort, după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de o femeie fără permis de conducere


Intră acum și în grupul de

Un băiețel de opt ani, aflat pe bicicletă, a fost zdrobit de o autoutilitară condusă de o femeie de 46 ani, din orașul Cajvana, fără permis de conducere. Femeia a luat mașina la îndemnul soțului său pentru a elibera curtea locuinței.

Potrivit Poliției Județene, tragedia s-a petrecut marți, în jurul orei 17.55, șoferița de ocazie urcându-se la volanul autoutilitarei la îndemnul soțului său, de 50 ani, din aceeaşi localitate, care se afla pe un teren agricol din spatele locuinței.

bicicleta

Femeia trebuia să elibereze curtea locuinței, urmând să parcheze autoutilitara pe un teren viran din apropierea locuinței. Numai că, după ce s-a urcat la volan, șoferița a pătruns pe o uliță a drumului comunal Cajvana, iar într-o curbă la stânga, fără vizibilitate, pe un drum în rampă, în față i s-a ivit un copil. Micuțul de opt ani se deplasa pe bicicletă, intrând direct în coliziune frontală cu autoutilitara.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, care a fost transportat la dispensarul din localitate, unde  s-a constatat decesul”, au informat reprezentanții Poliției Județene.

Polițiștii ajunși la fața locului au testat femeia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză se efectuează cercetări față de femeia de 46 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și față de soțul ei de 50 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere”, se mai arată în sursa citată.


Intră acum și în grupul de