Au ieșit la plimbare cu motocicleta şi s-au oprit într-un gard. Şoferul fără permis a fost rănit


Intră acum și în grupul de

Doi tineri din comuna Marginea au ieșit duminică seara la o plimbare cu motocicleta, în comuna Burla, însă au ajuns direct într-un gard. Polițiștii îi cercetează acum pe ambii tineri.

accident motocicleta

Potrivit Poliției Județene, duminică seara, în interiorul comunei Burla, un tânăr de 21 ani din comuna Marginea, fără permis de conducere, în timp ce conducea motocicleta neînmatriculată, avându-l ca pasager pe un consătean de 18 ani, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un gard. În urma impactului, tânărul de 21 de ani a fost rănit.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că motocicleta aparţine pasagerului de 18 ani, din comuna Marginea, care i-a încredinţat-o tânărului de 21 de ani.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal față de tânărul de 21 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

De asemenea, și tânărul de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru încredințarea unui  vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere.


Intră acum și în grupul de