Urmărire pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri pentru prinderea unui tânăr din Rădăuți care transporta țigări de contrabandă

Un tânăr în vârstă de 20 ani, din municipiul Rădăuți, cu permisul de conducere suspendat, a încercat să fugă de polițiștii care au vrut să-l oprească pentru control, însă a fost prins după o urmărire pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri. În mașină, oamenii legii au găsit țigări de contrabandă de circa 25.000 de lei.

politie urmarire

Potrivit Poliției Județene, vineri, în timpul serviciului de patrulare pe raza comunei Ulma, polițiștii din Vicovu de Sus au observat un autoturism care circula dinspre drumul forestier „Tinosu” către centrul localității, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu două autospeciale.

Deși șoferul a oprit pe partea carosabilă, pe raza satului Paltin din comuna Brodina, în momentul în care agenţii de poliție s-au apropiat de mașină, conducătorul auto s-a pus în mișcare, sustrăgându-se de la efectuarea controlului.

Astfel, polițiștii au trecut în urmărirea șoferului, acesta fiind oprit abia după aproximativ 20 de kilometri.

La volan, polițiștii au constatat că se afla un tânăr de 20 de ani, din municipiul Rădăuți, care are permisul de conducere suspendat din data de 10 mai 2015.

„Cu ocazia controlului autoturismului, polițiștii au identificat 2.460 pachete de țigarete, de contrabandă, în valoare de aproximativ 24.600 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 1.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.