Adăpost de animale în flăcări la Doroteia. Focul a fost pus intenţionat

Un incendiu provocat de o mână criminală a cuprins, luni noapte gospodăria unui bărbat din satul Doroteia, oraşul Frasin.

Pentru stingerea focului au intervenit pompierii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului cu două autospeciale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU “Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea un adăpost de animale, construit din lemn, cu învelitoare din azbest şi ţiglă.

incendiu noaptea gospodarie

 

Incendiul, care a fost anunţat la ora 0:47, a fost lichidat la ora 2:45.

“Au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 90 de metri pătraţi şi circa o tonă de fân.  Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a precizat Găleată.

El a mai informat că din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat un atelaj hipo şi alte bunuri din gospodărie.