Fermierii au luat cu asalt centrele APIA Suceava, în ultima zi de depunere a cererilor pentru subvenţiile pe suprafaţă

Ultima zi de depunere a dosarelor pentru obţinerea de subvenţii pe suprafaţă fără penalizări a adus aglomeraţie în centrele APIA din judeţul Suceava.

„Este aglomerat şi beneficiem şi de ajutorul jandarmilor pentru ca oamenii noştri să lucreze în condiţii civilizate”, a declarat, în cursul zilei de luni, directorul APIA Suceava, Iacob Caciur, care a menţionat că a fost nevoie de sprijinul jandarmilor în condiţiile în care unii fermieri au fost recalcitranţi.

eugen-mogo-preia-interimatul-la-efia-apia-suceava-5895

Cuciur a arătat că atât la centrul judeţean APIA cât şi la cele locale a fost foarte aglomerat, situaţie care se menţine de circa o săptămână, fiind depuse, în medie, câte 1.400 de dosare pe zi.

Şeful APIA Suceava a spus că fermierilor li s-au trimis înştiinţări cu programarea pentru depunerea dosarului, dar că mulţi dintre aceştia nu au respectat programarea şi au venit cu două-trei săptămâni întârziere, în zile în care alte persoane erau programate şi din acest motiv este aglomeraţie.

El a mai declarat că din ceea ce a constatat până acum rezultă că s-au făcut multe comasări de terenuri şi că faţă de anii precedenţi vor fi modificări atât ca număr total de cereri primite cât şi ca suprafeţe.

Caciur consideră că este un lucru îmbucurător că se comasează terenuri pentru că agricultura eficientă se face pe suprafeţe mai mari.