Adolescent accidentat în Areni de un taximetrist care a fugit de la locul faptei

Vacanța de vară a început cu stângul pentru un adolescent de 14 ani, din municipiul Suceava, care a fost internat în spital după ce a fost accidentat de un taxi în zona Areni.

spitalul judetean suceava 1

Poliția Județeană a informat că luni, în jurul prânzului, medicii de la Spitalul Județean au informat polițiștii suceveni despre faptul că un minor a fost lovit de un autoturism care a părăsit locul faptei.

În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că tânărul se afla pe strada Leca Murariu, iar la un moment dat a fost lovit ușor de un autoturism taxi care efectua o manevră de mers înapoi.

Totodată, polițiștii au reușit să dea de urma taximetristului, un sucevean în vârstă de 39 ani, care a declarat că l-a acroşat de minor, însă acesta a plecat, spunând că nu a păţit nimic, iar din acest motiv nu a anunțat Poliția.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal ce va fi soluționat procedural.