Firma unui tânăr de 21 de ani, depistată de polițiștii suceveni că a livrat ilegal lemn în valoare de 1,1 milioane de lei

Polițiștii suceveni au depistat în urma unei acțiuni de control desfășurate în perioada 29 iunie – 3 iulie 2015 faptul că o firmă din municipiul Suceava, administrată de un tânăr de 21 de ani, din Botoşani, a livrat ilegal lemn în valoare de 1,1 milioane de lei.

camion lemne

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, o echipă mixtă de control  formată poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi specialişti din cadrul Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava a descoperit faptul că bărbatul a expediat către diverşi beneficiari cantitatea totală de 3.143,74 m.c. material lemnos, fără provenienţă legală, cu o valoare totală de 1.137.029,56 lei.

De asemenea, tânărul a întârziat să raporteze în programul online SUMAL, activităţile societăţii desfăşurate cu material lemnos în luna aprilie 2015, cu un număr de 49 zile.

Polițiștii au mai arătat că firma a fost sancţionată contravenţional cu două amenzi în cuantum total de 20.000 lei, retragerea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special şi confiscarea valorică a cantităţii de 3.143,74 m.c. material lemnos.

Totodată, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a societății și a administratorului acesteia.