Două case din Poiana Mărului, afectate de un incendiu de la o afumătoare. Un pompier a fost rănit în timpul intervenției

O afumătoare amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile a provocat luni, în localitatea Poiana Mărului, din comuna Suceviţa, un incendiu puternic, în urma căruia au fost distruse o casă bătrânească și una nouă, o mașină, dar și mai multe bunuri de uz casnic și furaje.

incendiu casa pompieri isu interventie (6)

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a explicat că incendiul a fost anunțat prin apel la 112, la ora 15.02, iar la fața locului s-au deplasat militarii de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi şi de la Gărzile de Intervenţie Siret şi Vicovu de Sus, sprijiniţi de lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

Găleată a arătat că la sosirea echipajelor ardeau cu flacără o casă bătrânească, o locuinţă nouă şi anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la două proprietăţi învecinate şi la fondul forestier din apropiere.

Incendiul a fost lichidat după circa patru ore, în urma acestuia fiind mistuite casa bătrânească în proporţie de 75%, 54 de metri pătraţi din locuinţa cea nouă, o şură pe o suprafaţă de 160 metri pătraţi, un solar pe 30 de metri pătraţi, un garaj pe 16 metri pătraţi, un autoturism, bunuri de uz casnic, circa 3 tone de furaje şi 2 metri cubi de cherestea.

Totodată, pereţii noii locuinţe s-au degradat, dar şi restul casei bătrâneşti.

În timpul intervenției un pompier a fost rănit, el fiind transportat la spitalul din Rădăuți pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

„Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui coleg subofiţer, care a suferit o plagă înţepată la nivelul antebraţului. După îngrijirile de la faţa locului, pompierul salvator a fost transportat cu ambulanţa SMURD la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a precizat plt.adj. Alin Găleată.

Pompierii au dat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului flacăra deschisă provenită de la o afumătoare amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii militari au salvat cele două locuinţe învecinate, precum şi fondul forestier.