Intră acum și în grupul de
De asemenea, in cadrul intrevederii au fost trecute in revista relatiile bilaterale, apreciate de cei doi demnitari ca fiind foarte bune.
Cei doi inalti oficiali au discutat despre solutiile pentru rezolvarea situatiei din Kosovo si despre Transnistria, precum si despre perspectivele europene ale Republicii Moldova.
La intrevedere a participat si mama premierului, doamna Alexandrina Louise Lazarescu, invitata a Presedintiei elene, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
In cadrul vizitei pe care a efectuat-o in Grecia, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a intilnit si cu presedintele Parlamentului.
In cadrul discutiilor, presedintele Parlamentului elen, Anna Psarouda-Benaki, l-a asigurat pe premierul roman ca Grecia va fi una dintre primele tari care vor ratifica Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, afirmand ca procesul de ratificare urmeaza sa inceapa in toamna acestui an.
Intră acum și în grupul de