Intervenţie dificilă a pompierilor suceveni pentru stingerea unui incendiu în Dănila. Patru butelii de aragaz puteau să explodeze

Pompierii suceveni au avut, marţi dimineaţa, o intervenţie dificilă la stingerea unui incendiu din satul Dănila din comuna Dărmăneşti, unde o locuinţă a luat foc, iar în timp ce acţionau pentru stingerea focului au fost găsite patru butelii de aragaz care puteau exploda.

Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unei femei de 78 de ani din satul Dănila, comuna Dărmăneşti, cel mai probabil de la un aparat electric lăsat în funcţiune.

La sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit şi acoperişul garajului, existând pericolul de propagare la alte anexe şi la o gospodărie învecinată.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de patru ore.

incendiu pompieri (7)

În incendiu au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, acoperişul garajului pe 30 de metri pătraţi, precum şi bunuri materiale din interiorul celor două clădiri.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical de urgenţă proprietarei, în vârstă de 78 de ani, care a suferit un traumatism toracic prin cădere.

Militarii au transportat-o apoi la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

De asemenea, tot pe timpul misiunii, au fost găsite şi evacuate la timp patru butelii de aragaz, care prezentau un real pericol, atât pentru salvatori, cât şi pentru persoanele şi clădirile aflate în vecinătate. Recipientele au fost răcite şi transportate într-un loc care să confere siguranţă.

Pompierii au salvat garajul, anexele şi locuinţa învecinată.