Patru tineri teribilişti au spart un bar din Dorna Arini şi au furat băutură şi alte produse de 2000 de lei

Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată, vineri,  prin 112 despre faptul că, în noaptea de joi spre vineri  prin forţarea uşii de acces, persoane necunoscute au pătruns într-un bar din comuna Dorna Arini, administrat de o femeie de 57 de ani şi au furat băuturi alcoolice şi alte produse, prejudiciul fiind estimat la circa 2.000 lei.

 

În cercetărilor întreprinse de poliţişti, persoanele bănuite de comiterea  faptei au fost identificate ca fiind un minor de 17 ani şi doi tineri de 21 şi 24 de ani,  toţi din municipiul Vatra Dornei şi un tânăr de 19 ani, din comuna Dorna Arini.

alcool-20006

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ei au pătruns în incinta barului şi au sustras bunurile, o parte fiind consumate de aceştia, iar restul fiind vândute la doi martori cu sumă de 850 lei, produsele fiind recuperate şi predate părţii vătămate.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluţionat procedural.

 

Minorul de 17 ani se afla sub măsura ,,controlului judiciar”, cu obligaţia de a nu părăsi raza municipiului Vatra Dornei, sens în care, Tribunalul Suceava urmează să dispună cu privire la oportunitatea schimbării măsurii preventive.