De la Mănăstirea Putna, PS Ambrozie atrage atenţia: E o mare povară să duci neamul pe umerii tăi. Pe unii îi lasă genunchii. Bine ar fi să nu-i lase mintea! (GALERIE FOTO)

Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, a criticat sâmbătă, în predica pe care a rostit-o la mănăstirea Putna cu prilejul hramului mănăstirii,  Adormirea Maicii Domnului, intenţia autorităţilor de a accepta construirea unei mari moschei în Bucureşti.

„E o mare povară să duci neamul pe umerii tăi, spunea părintele Iustin Pârvu. Pe unii îi lasă genunchii”, a spus Episcopul de Giurgiu.

El a arătat că în aceste condiţii unii s-au operat la genunchi şi că ar fi bine să nu-i lase mintea.

„Bine ar fi să nu ne lase mintea, să nu ne lase mintea, cugetul nostru românesc. Nu se poate construi moschee în ţara voievozilor”, a spus PS Ambrozie.

Putna manastire Sf Maria 2015 (9)

Potrivit ierarhului, există moschee în Parcul Carol, o foarte frumoasă moschee în Constanţa, dar şi că există şi Consiliul Consultativ al Cultelor la care, prin rotaţie, fiecare cult recunoscut preia preşedinţia.

Mai mult, PS Ambrozie a atras atenţia asupra unor legi care afectează intelectualitatea românească ce a pătimit din cauza comunismului.

„Nu se poate să se scoată legi noaptea împotriva propriului popor”, a spus ierarhul care a criticat modificările aduse legii ce interzice cultul persoanelor vinovate de genocid.

El a arătat că nu se poate să condamni intelectualitatea românească ce a pătimit atât  şi despre care Petre Ţuţea spunea că nu poate descrie atrocităţile petrecute în temniţele şi închisorile româneşti când se dorea să-i reeduce.

La mănăstirea Putna a venit în vizită şi comisarul european Corina Creţu împreună cu preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor şi senatorii PSD de Suceava Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu.

Putna manastire Sf Maria 2015 (6)

Comisarul european a stat la coadă pentru a se reculege în faţa mormântului lui Ştefan cel Mare.

La Sf. Liturghie au asistat secretarul general al PNL, preşedintele PNL Suceava senatorul Gheorghe Flutur,  vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord est, preşedintele OM PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, senatorul Steliana Miron, viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harşovschi, primarul comunei Putna, George Coroamă, co-preşedintele OM PNL Suceava Marius Zmău, precum şi prefectul Constantin Harasim şi co-preşedintele ALDE Suceava, deputatul Cezar Cioată.

La Sfânta Liturghie oficiată de PS Ambrozie, Episcopul de Giurgiu, stareţul Mănăstirii Putna Velnic Melchisedec  împreună cu un sobor de preoţi au asistat câteva mii de credincioşi.