Scânteile provenite de la un grătar şi de la o sobă au cauzat două incendii la Siret


Intră acum și în grupul de

Două gospodării din oraşul Siret au fost cuprinse de flăcări din cauza scânteilor provenite de la un grătar şi de la o sobă.

În primul caz, incendiul a izbucnit la gospodăria lui Robert P., unde pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

 Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardeau violent anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la celelalte construcţii de pe proprietate.

  Incendiul, care a fost anunţat la ora 17: 27,  a fost lichidat la ora 18:50.

„Au ars acoperişul unei terase pe 12 metri pătraţi, acoperişul a două anexe corp comun pe 15 metri pătraţi şi mobilierul de pe terasă. S-au degradat astereala acoperişului unei anexe pe 5 metri pătraţi, un bazin din plastic de 1.000 de litri şi bunuri de uz casnic.

 Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coşul de fum al grătarului de pe terasă”, a arătat Găleată, care a precizat că din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat casa de locuit şi celelalte anexe gospodăreşti.

incendiu noaptea

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai informat că al doilea încendiu înregistrat în oraşul Siret a izbucnit la gospodăria lui Marian P., în noaptea de luni spre marţi. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit militari de la Garda de Intervenţie Siret şi de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi, cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

Găleată a declarat că la sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la proprietăţile învecinate.

Incendiul, care a fost anunţat la ora 1:53,  a fost lichidat la ora 6:50.

„Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, un atelier pe 50 de metri pătraţi, o magazie pe 60 de metri pătraţi, coteţul de păsări pe 25 de metri pătraţi, acoperişul unei anexe pe 30 de metri pătraţi, acoperişul bucătăriei de vară pe 60 de metri pătraţi, o terasă din lemn pe 60 de metri pătraţi, circa 10 metri cubi lemn de foc, 5 metri cubi de cherestea, bunuri casnice şi documente personale. Flăcările au degradat planşeul casei şi pereţii anexelor, precum şi un motoscuter, scule şi accesorii profesionale şi 30 de biciclete.

  Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coşul de fum al unei sobe fără acumulare de căldură”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

El a mai menţionat că pompierii militari au salvat cele două case aflate în imediata apropiere.


Intră acum și în grupul de