Protecţia Consumatorului Suceava a aplicat amenzi de peste 170 000 de lei în luna august

Comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor au aplicat în cursul lunii august 145 de sancţiuni în valoare de peste 170 000 de lei în urma efectuării a 271 de acţiuni de control.

Potrivit comisarului şef adjunct al CJPC Suceava, Vasile Latiş, în cursul lunii august, au fost înregistrate 164  reclamaţii din partea consumatorilor, cele mai multe vizând modul de  execuţie a tâimplăriei tip termopan, dar şi reclamaţii vizând serviciile de telefonie mobilă sau facturarea energiei electrice.

Latiş a spus că în perioada menţionată s-au efectuat 271 de acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate 145 de sancţiuni în valoare totală de 171 300 de lei.

“Toate acţiunile de control s-au desfăşurat pentru cercetarea reclamaţiilor şi efectuarea tematicilor  naţionale şi regionale”, a mai spus Latiş.

Comisarul şef adjunct al CJPC Suceava a precizat că au fost efectuate 19 acţiuni de control în cadrul tematicii privind respectarea prevederilor legale la vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora, în opt dintre cazuri fiind aplicate amenzi în valoare de 13 800 de lei, fiind oprite de la comercializare produse în valoare de 5714 lei, iar printre deficienţele constatate se numără lipsa perioada de desfăşurare a promoţiei, lipsa preţului vechi barat/preţ nou sau informarea incompletă pe etichete, dar şi etichete netraduse.

Vasile Latiş

Alte 18 acţiuni de control s-au efectuat la agenţi economici care comercializează produse alimentare sub formă congelată, comisarii suceveni pentru protecţia consumatorilor aplicând 12 sancţiuni în valoare de 22 000 lei, fiind oprite temporar de la comercializare 129,83kg de astfel de produse în valoare de 4045,3 lei, în timp ce alte 22,5 kilograme de produse în valoare de 260,28 de lei au fost oprite de la comercializare. Printre deficienţele constatate în cadrul acestor controale numărându-se lipsa atenţionării asupra alergenilor, lipsa preţurilor sau netraducerea în limba română a etichetelor produselor.

Latiş a spus că o altă tematică de control a vizat modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică fiind efectuate 58 de verificări în urma cărora au fost aplicate16 amenzi în valoare de 18 800 de lei, printre deficienţele constate numărându-se nerespectarea prevederilor legale privind fumatul sau neetichetarea unor produse.