Soţul gelos care l-a atacat cu un cuter pe presupusul amant al soţiei în parcarea unui supermarket a fost trimis în judecată


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 29 ani, din oraşul Salcea, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de omor, după ce în data de 15 august 2015 a lovit cu un cuter în zona mandibulei stângi un bărbat de 34 ani, din comuna Vereşti, cu care se cunoștea. Fapta s-a petrecut pe motiv de gelozie, în parcarea unui supermarket din municipiul Suceava, după ce bărbatul din Vereşti a făcut câteva cumpărături alături de soția sa.

foto retinere 2 aurel stanescu

Procurorii suceveni au arătat că pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Aurel Stănescu, înarmat cu un obiect tăietor-înţepător, apt de a produce moartea, a exercitat, cu intenţie, acte de violenţă grave.

El i-a aplicat unui bărbat de 34 ani, din comuna Vereşti, cu care se cunoștea, o lovitură cu un cuter într-o zonă vitală a corpului, submandibular stânga, cauzându-i leziuni ce au avut nevoie de 14 – 16 zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii suceveni care s-au ocupat de caz imediat după săvârșirea faptei au arătat că agresiunea s-a petrecut în parcarea unui supermarket din municipiul Suceava, după ce bărbatul din Vereşti a făcut câteva cumpărături alături de soția sa. După ce au ieșit din magazin, cei doi s-au întâlnit cu tânărul din Salcea, pe care îl cunoşteau, fiind prieteni. Acesta din urmă i-a cerut bărbatului de 34 de ani să-l ajute să împingă autoturismul care se defectase, pentru a porni. Însă, în timp ce bărbatul de 34 de ani vorbea la telefon cu fratele său, tânărul l-a lovit cu un cuter în zona mandibulei stângi, fără ca cei doi să aibă vreo discuţie în contradictoriu, după care autorul a fugit de la faţa locului.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

„În urma măsurilor întreprinse cu operativitate de poliţiştii judiciarişti şi cei din cadrul grupelor Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, care a recunoscut fapta comisă, declarând verbal că l-a agresat pe bărbatul de 34 de ani din gelozie, pe motiv că acesta din urmă ar fi avut o relaţie cu soţia sa”, au informat reprezentanții Poliției Județene.

 


Intră acum și în grupul de