Ion Lungu: „Am salvat pasajul CFR de la Iţcani în ceasul al paisprezecelea”


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, consideră că pasajul peste calea ferată de la Ițcani a fost salvat de la distrugere totală în ultima clipă și speră ca lucrările actuale de reabilitare să reziste mult timp de acum încolo.

ion lungu (7)

„Fără să panicăm pe nimeni, am salvat pasajul în ceasul al paisprezecelea”, a spus Ion Lungu, la comandamentul de marți dimineața.

El a arătat că a fost invitat de constructori atunci când au efectuat diferite lucrări la calea de rulare, astfel a putut vedea stadiul în care se afla pasarela.

„Trebuie să-l facem să corespundă tehnic încă o bucată bună de timp, o generație dacă este posibil”, s-a arătat încrezător primarul Sucevei.

Lungu a menționat că reprezentanții firmei Victor Construct i-au dat asigurări că într-o săptămână vor finaliza betonarea pasarelei. În acest sens, edilul i-a încurajat pe constructori să profite de vremea favorabilă din următoarea perioadă și „să se grăbească încet” și să facă lucrări de calitate.

Pasarela de la Ițcani a fost închisă total la sfârșitul lunii august, lucrările de reabilitare având termen de finalizare data de 31 octombrie 2015.

 


Intră acum și în grupul de