Intră acum și în grupul de
Poli II Iasi – Cetatea Suceava, miercuri, ora 16.30 (în direct pe TVR 2), stadion „Emil Alexandrescu” – Iasi
Calificata în turul III al Cupei României dupa ce a eliminat pe Juventus Falticeni, Cetatea Suceava va evolua miercuri, cu începere de la ora 16.30 împotriva formatiei Poli II Iasi, satelitul primdivizionarei lui Ionut Popa. Partida, care se va desfasura la Iasi, pe stadionul „Emil Alexandrescu” se anunta una extrem de echilibrata. Cele doua formatii s-au confruntat si anul trecut, în aceeasi faza a competitiei. Atunci, Cetatea s-a impus cu 1-0 si s-a calificat în faza urmatoare a competitiei, dar jocul a avut mult de suferit din cauza starii proaste a terenului.
Pentru meciul de miercuri, antrenorul Marian Pana nu are probleme de efectiv. Singurul obiectiv al tehnicianului sucevean este victoria, el dorind ca formatia sa sa ajunga cât mai sus în aceiasi editie a Cupei României. Accidentat într-unul din amicalele disputate în urma cu doua saptamâni, atacantul Vasilica Dicher si-a reluat antrenamentele si ar putea fi folosit ca titular în confruntarea cu Poli II Iasi.
Partida va fi arbitrata de o brigada bacauana care îl va avea la centru pe Emil Voicu, ajutat la cele doua tuse de George Fridl si Emil Ganea.
Fanii gruparii sucevene vor putea urmari întâlnirea în transmisie directa pe canalul de televiziune TVR 2, cu începere de la ora 16.30.
Jocurile din aceasta faza a competitiei se desfasoara în sistem eliminatoriu, într-o singura mansa, pe terenul echipelor organizatoare, acestea fiind trecute în program primele la fiecare joc. În cazul în care, dupa 90 de minute de joc, rezultatul va fi egal, se va proceda la prelungiri (doua reprize a câte 15 minute) si, dupa caz, la executarea loviturilor de departajare. Iata, mai jos, programul tuturor meciurilor:
FC Politehnica II Iasi SA – FC Cetatea Suceava
FC Laminorul Roman – FCM II Bacau
FC Willy 2001 Bacau – FC Otelul II Galati
CSM Râmnicu Sarat – CF Braila SA
CS Ovidiu – CS FC Callatis Mangalia
AS Înfratirea Harman – FC Petrolul Ploiesti II SA
AS Rucar – FC Chitila
AS Mikes Zagon – CSM FC Ploiesti
FC Dunarea 2005 Calarasi – CS Buftea
CS Dodu Bucuresti – FC Rocar ANEFS Bucuresti
FC Târgoviste SA II – CS Tricolorul Breaza
FC Bals 2007 – CS Alro Slatina
CS Armata Craiova – CS Building Vânju Mare
SC Minerul Jilt Matasari – CS Minerul Motru
CS Atletic Sibiu – CSM Sebes
CFR Marmosim Simeria – CS Gloria CTP Arad
ACU Vasile Goldis Arad – CS Timisul Albina (se disputa la data de 16 august, ora 17.30)
FC Victoria Carei – CS Sanatatea Servicii Publice Cluj
CS Bihorul Beius – FC Baia Mare
CS Avântul Reghin – Gloria II Bistrita
Conform articolului 13.13 din ROAF, în cazul jocurilor dintre echipe din Liga a III-a, este obligatorie folosirea jucatorilor juniori, situatie în care se afla si Cetatea Suceava în disputa cu Poli II Iasi.
Faza a IV-a, la care vor participa echipele din Liga a II-a si cele 20 de echipe calificate din faza a III-a (în total, 56 de echipe), este programata sa aiba loc la 29 august.
Intră acum și în grupul de