Medici amendati pentru eliberarea de concedii medicale ilegale


Intră acum și în grupul de

Potrivit presedintelui director general al CAS Suceava, Cristina Iordachel doi medici au fost amendati pentru ca au eliberat concedii medicale ilegale. Aceasta a precizat ca s-a constatat eliberarea certificatelor de concedii medicale, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la doi furnizori de servicii medicale, acestia fiind sanctionati, fiecare, cu amenda contraventionala în cuantum de 2.500 lei. ,,Exista atât la nivelul CAS Suceava cât si la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate numeroase reclamatii din partea unor persoane juridice privind nelegalitatea eliberarii concediilor medicale, motiv pentru care vom continua actiunile de control si vom aplica sanctiuni”, a declarat Cristina Iordachel.


Intră acum și în grupul de