Liberalii cred ca motiunea de cenzura este emanatia clientelei politice a PSD


Intră acum și în grupul de

Presedintele PNL Suceava, Ion Lungu a criticat hotarârea PSD de a introduce motiune de cenzura în Parlamentul României spunând ca în realitate motiunea nu este dorinta social-democratilor ci doar „a grupurilor de interese din jurul presedintelui Mircea Goeana”. Ion Lungu a acuzat PSD ca nu are motive reale de a introduce motiunea si ca de fapt ea este doar emanatia clientelei politice a PSD care „nu întelege democratia si nu poate sta un întreg ciclu electoral în opozitie”. „Guvernarea actuala este eficienta si PNL nu este dispus sa negocieze nici un alt program de guvernare”, a tinut sa precizeze Ion Lungu explicând ca PNL nu va avea nici un fel de problema sa treaca în opozitie daca acest lucru este dorit de Parlament, prin votul pentru Motiune. Acesta a atras însa serios atentia asupra pierderilor care ar surveni de pe urma schimbarii Guvernului, pierderi din sectorul de infrastructura al judetului, „acolo unde sunt deja o serie întreaga de proiecte în derulare” si în cel de dezvoltare al sanatatii si învatamântului. „Instabilitatea politica ce se prefigureaza va duce implicit la încetinirea proiectelor si în majoritatea cazurilor chiar la blocaj. Cu siguranta un alt Guvern va avea o alta lista de prioritati si o alta strategie de pus în aplicare”, a mai spus liderul liberalilor suceveni.


Intră acum și în grupul de