Apa rece va fi oprită timp de 12 ore, luni, pe mai multe străzi din cartierul Obcini

ACET Suceava a anunţat că luni, 12 octombrie a.c., între orele 08.00 şi 20.00, se va întrerupe funcţionarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă pe mai multe străzi din cartierul Obcini.

robinet apa

Este vorba despre B-dul. Gavril Tudoraş, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Bristriţei; str. Staţiunii, în blocurile situate pe partea dreaptă în sensul de mers spre satul Sf. Ilie; str. Fântâna Albă; str. Bistriţei, de la intersecţia cu B-dul. Gavril Tudoraş, până la intersecţia cu str. Viitorului; str. Măgurei, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Viitorului; str. Victoriei, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Fântâna Albă; str. Ostra, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Viitorului.

Potrivit ACET Suceava, oprirea apei are loc în vederea executării unor lucrări programate necesare implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Suceava”.