Mort de beat, un șofer a provocat un accident la Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Gura Humorului, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident, duminică seara, pe raza localității, după ce nu a acordat prioritate de trecere.

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

Potrivit IPJ Suceava, bărbatul de 35 de ani conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare, din oraşul Gura Humorului, iar din cauza faptului că nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers la stânga, pentru a pătrunde pe strada Luceafărului, și nu a acordat prioritate de trecere, a intrat în coliziune cu mașina condusă de un bărbat de 41 de ani din Cluj.

Cei doi șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 41 de ani și de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 35 de ani, căruia, la spital,  i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 


Intră acum și în grupul de