CJ vrea sa obtina finantarea europeana a unor proiecte de dezvoltare locala prin ENPI

Consiliul Judetean Suceava cauta noi variante de finantare pentru diverse proiecte de dezvoltare locala, cum ar fi ENPI, în conditiile în care în acest an nu vor putea fi cheltuiti bani europeni din fondurile structurale, a declarat, marti, purtatorul de cuvânt al institutiei, Catalin Nechifor. Acesta a spus într-o conferinta de presa ca CJ Suceava are o „preocupare deschisa” pentru identificare de noi variante de finantare a proiectelor judetene în conditiile în care programele operationale sectoriale nu sunt functionale si înca nu pot fi scrise si promovate proiecte care sa fie finantate din fonduri structurale. Catalin Nechifor a aratat ca o astfel de sursa de finantare este Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat (ENPI), care are alocat din partea UE suma de 12 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, fondurile urmând sa fie accesate de regiuni europene care se afla la granita externa a UE. CJ Suceava va participa, în 5 septembrie, la Presov, în Slovacia, la o întrunire a mai multor regiuni europene care vor stabili forma finala a documentatiei programului ENPI ce presupune finantarea de proiecte de colaborare transfrontaliera si de dezvoltare locala între regiuni din România, Ungaria si Slovacia pe de o parte si regiuni din Ucraina pe de alta parte. „Noi avem sansa sa aducem fonduri la Suceava pentru diverse proiecte tinând cont ca suntem un judet la granita UE. Vom colabora cu regiunile ucrainene Ivano Frankivsk si Cernauti pentru a realiza proiecte comune transfrontaliere si de dezvoltare locala”, a spus Catalin Nechifor, care a mai adaugat ca CJ Suceava ar putea apela chiar la împrumuturi bancare pentru a cofinanta astfel de proiecte. „La nivel european se discuta de alocare de fonduri pentru proiecte clare. Este foarte important sa reusim sa demonstram ca avem nevoie de fonduri pentru dezvoltare si ca si stim sa folosim corespunzator aceste sume de bani”, a spus Catalin Nechifor.