Apa rece va fi oprită, joi, timp de 12 ore, pe mai multe străzi din Centrul Sucevei. Vezi dacă te numeri printre consumatorii afectaţi

ACET Suceava a anunţat că joi, 15 octombrie a.c., între orele 08.00 şi 20.00, se va întrerupe funcţionarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă pe mai multe străzi din Centrul municipiului reşedinţă de judeţ.

robinet apa

Este vorba despre strada Ştefan cel Mare, de la intersecţia cu strada Mărăşeşti, până la intersecţia cu strada Ana Ipătescu; strada Ana Ipătescu, de la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare până la intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu; străzile Anastasie Crimca, Cireşilor, Ion Vodă Viteazul, Iancu Flondor, Aleea Ion Grămadă.

Vor fi afectaţi de sistarea apei reci şi sucevenii arondaţi punctelor termice Ai şi Parc, care nu vor beneficia nici de apă caldă

Potrivit ACET Suceava, oprirea apei are loc în vederea executării unor lucrări programate necesare implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Suceava”.

“Rugăm locuitorii imobilelor şi agenţii economici din zonele menţionate să-şi facă rezerve suficiente de apă potabilă”, mai transmit reprezentanţii ACET Suceava.