Intră acum și în grupul de
Doi tineri suceveni se aflau joi, dimineata în greva foamei pe treptele Primariei Suceava în speranta ca vor primi o locuinta unde sa stea cu cei doi copii. Sergiu Dediu are vârsta de 22 ani si un copil provenit din prima casatorie, iar actuala sa sotie are doar 16 ani si 8 luni. Cei doi au un copil împreuna. „Stam 12 persoane într-o camera si o bucatarie, parinti, copii, nepoti. Tatal meu este vitreg si ne-a scos afara din casa. A spus ca nu ne mai primeste” a spus protestatarul. El a povestit ca a fost crescut de mic în centru de plasament, fiind retras apoi de mama sa când a crescut. În momentul de fata este în concediu de paternitate, iar pâna sa nasca tânara sa sotie a lucrat la firma ce realizeaza salubrizarea municipiului Suceava- Rosal. „În chirie nu ne primeste nimeni ca avem copii mici. Cu banii ne-am descurca, cât sa avem din ce trai, ca vreau sa ma angajez si eu la firma de salubrizare iar el are concediu de paternitate. Dar nu avem un acoperis, ca ne-au dat afara!” a declarat Ramona Dediu. Sotul acesteia a mai precizat ca au depus dosar pentru locuinta sociala si ca vin aproape saptamânal la Serviciul Locativ din cadrul Primarie Suceava si în audiente. „Am fost la domul primar în audienta de atâtea ori si de fiecare data ne-a amânat de azi pe mâine. Nu vrem decât o camera s-a avem unde ne culca copii, sa nu ne ploua si sa nu ne ninga. A zis sa asteptam sa moara cineva, si o sa ne dea o camera” a mai spus grevistul. Ramona Dediu a completat afirmând ca au gasit în blocul 48 A de pe Marasesti- cunoscut ca „Blocul groazei” din cauza starii jalnice în care arata, o asemenea camera. „Am aflat si noi ca a murit acolo o batrâna si am venit si am anuntat la Primaria crezând ca ne va da noua camera, dar a dat-o la altii” a mentionat tânara. Grevistii erau decisi sa nu renunte la protestul lor pâna ce nu li se va solutiona problema. Cât priveste cei doi copii ai tânarului cuplu, au fost lasati acasa, la parintii lui Sergiu Dediu. „Nu am vrut sa-i luam cu noi, ca apoi sa vina cei de la Protectia Copilului si sa ni-i ia, si sa spuna ca ne folosim de ei” a mai adaugat, Sergiu Dediu.
Intră acum și în grupul de