Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ, în toată ţara, până miercuri, la ora 15

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni dimineaţă o informare meteorologică de ploi însemnat cantitativ, care vizează toată judeţele ţării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 octombrie, ora 15 – 21 octombrie, ora 15, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara.

ploaie

Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40…50 l/mp.