Fată de 17 ani accidentată de o mașină, pe trecerea de pietoni, pe Calea Burdujeni

O tânără în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava, a ajuns la spital, joi după-amiază, după ce a fost accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni, pe Calea Burdujeni.

trecere de pietoni

Poliția Județeană a informat că un bărbat de 49 de ani, din județul Harghita, ce se afla la volanul unei autoutilitare, nu a acordat prioritate de trecere și astfel a acroșat-o pe fata de 17 ani, care era angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe culoarea verde a semaforului electric.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.