Aurel Olărean, vizat într-un alt dosar de prejudiciere a bugetului local din Rădăuţi cu peste un milion de euro. 14 persoane vizate într-un dosar de corupţie


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni îl cercetează pe Aurel Olărean, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, alături de alte persoane pentru fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.

Olarean Aurel

IPJ Suceava a anunţat vineri, că în cadrul cercetărilor efectuate de poliţişti într-o cauză penală înregistrată în cursul anului 2014,  poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  – IPJ Suceava, au acţionat, vineri,  pe linia prevenirii, descoperirii şi sancţionării faptelor de corupţie şi infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute de Legea 78/2000 modificată şi completată, care se manifestă cu preponderenţă în domeniul achiziţiilor publice derulate în cadrul administraţiilor publice locale publice de pe raza municipiului Rădăuţi şi comuna Moldoviţa şi care au drept consecinţă diminuarea în mod ilicit a bugetelor administraţiei publice locale, cât şi a bugetului consolidat al statului, ocazie  cu  care  au  fost  desfăşurate   mai multe activităţi de investigaţii si ridicat înscrisuri.

Sursa citată arată că au fost desfăşurate patru controale la instituţii publice, fiind identificate 14 persoane vizate de anchetă.

Totodată, în urma desfăşurării acţiunii şi derulării activităţilor şi de cercetare penală, au fost constatate 41 de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Spre exemplu, s-a stabilit că, în perioada 2010 – 2012, persoana aflată în exercitarea prerogativelor funcţiei publice de primar al Municipiului Rădăuţi cât şi în cea de ordonator de credit, Aurel Olărean, cu ştiinţă şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau potrivit legii şi ca urmare a nerespectării normelor legale a angajat cheltuieli nelegale în sumă de 4.378.494 lei reprezentând echivalentul a 1.051.283  Euro pentru care nu există prevederi bugetare aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli de către Consiliul Local al Municipiului Rădăuţi şi prin aceasta a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane juridice.

De asemenea, s-a mai  constatat că în perioada 2011-2013, conducerea unei entităţii din municipiul Rădăuţi, respectiv Primăria Rădăuţi, s-a făcut responsabilă de nerecuperarea prejudiciilor în sumă de 450.824 lei, ca urmare a nedispunerii şi a neaducerii la îndeplinire a măsurilor transmise de instituţiile cu atribuţii în domeniu, respectiv Curtea de Conturi.

În această cauză a fost întocmit dosar penal care după finalizarea cercetărilor, va  fi  înaintat  parchetului  competent cu  soluţie  procedurală.

 


Intră acum și în grupul de