Majoritatea şcolilor sucevene nu au autorizaţii de securitate la incendii. Lazăr a cerut directorilor de şcoli din judeţ să facă demersuri pentru obţinerea avizelor

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Gheorghe Lazăr, a solicitat, vineri, directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar să facă toate demersurile pentru ca şcolile pe care le conduc să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu în condiţiile în care majoritatea unităţilor sucevene nu au astfel de autorizaţii.

Lazăr a spus la Reuniunea anuală de management instituţional, desfăşurată, vineri, la Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava, ca directorii şi responsabilii PSI din şcoli să participe la instruirile organizate de ISU Suceava şi să realizeze documentaţia în vederea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendii în condiţiile în care aceste autorizaţii “nu prea există” în majoritatea şcolilor.

La rândul său, reprezentantul ISU Suceava, colonel Cristinel Anton, a declarat că în cadrul activităţilor zonale de instruire, ce vor fi organizate în perioada următoare, vor fi prezentaţi managerilor şi responsabililor PSI din şcoli paşii care trebuie urmaţi pentru a se accelera obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu.

simulare incendiu (31)

“Ştiţi foarte bine că sunt colegi ai mei care vin la dumneavoastră şi vă solicită anumite documente pe care trebuie să le întocmiţi, în ceea ce priveşte instruirea personalului unităţii, activităţilor de informare preventivă în rândul elevilor, etc”, a spus colonelul Cristinel Anton.

El a explicat că sunt multe unităţi şcolare la care s-au efectuat extinderi sau au fost dotate cu centrale termice şi nu s-au făcut demersuri pentru obţinerea acestor autorizaţii de securitate la incendii.

Reprezentantul ISU Suceava a atras atenţia managerilor de şcoli că a crescut cuantumul amenzilor pentru lipsa acestor autorizaţii, de aceea ar trebui depuse eforturi pentru ca toate unităţile să obţină autorizaţiile de securitate la incendii, iar unităţile şcolare să funcţioneze în cele mai bune condiţii.

“Nu vă sfiiţi să ne cereţi sprijinul, să ne cereţi asistenţa tehnică de specialitate, noi suntem deschişi, am avut întotdeauna o relaţie foarte bună cu ISJ Suceava şi cu toate unităţile şcolare din judeţ”, a mai spus Anton.