PSD Suceava vrea intalniri lunare cu pensionarii


Intră acum și în grupul de

Liderii judeteni ai PSD Suceava au decis ca în fiecare luna sa aiba discutii libere, la sediul partidului, cu pensionarii din municipiul si judetul Suceava, scopul declarat al actiunii fiind cel de a lua mai bine pulsul problemelor cu care se confrunta acestia. Deputatul Mirela Adomnicai a spus la ultima conferinta de presa ca ultimele discutii cu reprezentantii pensionarilor, purtate la partid au scos în evidenta nevoia de dialog cu acestia. „Ei au venit cu foarte multe propuneri de modificare a legii pensiilor dar si cu alte propuneri pe care va trebui sa le analizam si apoi sa încercam sa le punem în practica sub forma fie a unei legi fie sa aducem ajustarile de rigoare”, a explicat Mirela Adomnicai.

Aceasta a mai spus ca, în momentul de fata PSD este partidul care sustine „decontarea tichetelor de calatorie neutilizate de pensionari, acordarea unei pensii suplimentare sotiei /sotului supravietuitor egala cu 25 la suta din pensia celui decedat dar si alocarea resurselor destinate ajutorului financiar pentru încalzirea locuintelor”. Întâlnirile cu pensionarii se doresc a fi realizate cu cât mai multe persoane indiferent daca acestea fac sau nu politica alaturi de PSD.


Intră acum și în grupul de