Fotbal – Vis ruinat!


Intră acum și în grupul de

Germania – România 3-1 Nevoita sa faca o pauza în campania de calificare pentru Euro 2008, România a aranjat un amical de lux la Köln, pentru a-si masura forta cu Germania. Neînvinse în preliminarii, cele doua formatii au oferit un adevarat spectacol pentru cei 50.000 de spectatori aflati în tribune, precum si pentru milioanele de telespectatori. Germania, autoare a 31 de goluri în campania de calificare, a dorit sa razbune înfrângerea usturatoare în fata „tricolorilor”, din 2004, acel 1-5 din Giulesti, iar acest lucru se pare ca le-a iesit, chiar daca nu la o diferenta categorica. Nemtii s-au impus cu scorul de 3-1, dupa ce România a deschis scorul în minutul 4. Goian a fost cel care a încercat sa le dea peste cap planurile germanilor, însa golul sau a fost anulat pâna la finalul partidei.

Mutu a centrat în careu, gazdele au ramas fara reactie, iar un fundas a scos trei români din ofsaid, Goian reusind sa reia din patru metri în poarta lui Hildebrand. România a continuat sa domine partida, iar Marica si-a trecut în cont o buna ocazie de a marca. În minutul 23, Cristi Chivu s-a accidentat si Victor Piturca a fost nevoit sa îl înlocuiasca cu Ovidiu Petre. Pierderea capitanului s-a resimtit, iar cu câteva minute înainte de finalul primei reprize apararea noastra a gafat. Rat nu a reusit sa degajeze un balon, mingea a fost centrata de pe partea dreapta în careu, de unde Schneider, nemarcat, a reluat cu capul în plasa lui Coman, stabilind scorul pauzei, 1-1. În repriza a doua, Germania a aratat o alta fata.

Coman s-a vazut nevoit sa respinga de câteva ori suturile în forta ale nemtilor, însa în minutul 65 a gafat si el. Odonkor a tâsnit pe dreapta într-un atac supranumeric, a tras de la marginea careului, pe jos, la coltul scurt, iar mingea a intrat în poarta, pe sub portarul român. Stapâni pe partida, germanii au calmat jocul si au asteptat sa loveasca pe contraatac. Profitând de spatiile din apararea “tricolorilor”, Helmer l-a servit pe Podolski, care a trimis un sut-bomba de la 19 metri, fara sanse pentru Coman, ducând scorul la 3-1 în minutul 83. Tamas s-a jucat cu focul în minutul 88, protejând aiurea un balon în interiorul careului de sase metri, si doar un picior salvator al lui Ovidiu Petre a facut ca scorul sa nu capete proportii rusinoase.

Visul “tricolorilor” de a încheia anul fara înfrângere a fost spulberat de o defensiva subrezita de absentele lui Chivu si Lobont, însa mai important pentru noi este meciul de luna viitoare cu Olanda. Sa-i lasam pe nemti sa se bucure ca si-au luat revansa, iar noi sa ne vedem de calificarea la Euro 2008, pentru ca acolo ne doare cel mai mult… Au evoluat echipele: Germania: Hildebrand – Hilbert, Metzelder (A. Friedrich, 46), M. Friedrich, Jansen (Castro, 46) – Hitzlsperger (Rolfes, 43), B. Schneider (Odonkor, 60), Trochowski, Schweinsteiger – Podolski, Helmes. România: Coman – P. Marin,Tamas, Goian (M. Constantin, 68), Rat (Sg. Radu, 75) – Codrea (D. Munteanu, 62), Chivu (Ov. Petre, 23) – Nicolita, Dica (Ad. Cristea, 88), Mutu – Marica (G. Bucur, 73).


Intră acum și în grupul de